Reportaj New York Times despre „frumusețea vulnerabilă a Deltei Dunării”: „România este splendidă prin bogățiile pe care le are”

„Am auzit odată o poveste neobișnuită despre un investitor indian care lucra în București, România, și care a fost vrăjit de Delta Dunării, de canalele ei singuratice, de insulele plutitoare din stuf, de mânăstirile cu turle argintii în formă de ceapă, alături de colibele de un albastru ciudat din orașele în care puteai ajunge doar cu barca”, își începe reportajul Elizabeth Zach.

„Dar, pe vremea aceea, în 1999, nu exista vreo posibilitate reală de a explora zona, care era plină de o varietate de animale sălbatice, motiv pentru care această zonă a fost declarată Biosfera UNESCO. Nu existau locuri confortabile unde să te cazezi peste noapte, cu excepția unor hoteluri deprimante ce datau de pe vremea sovietică. Astfel, expatul indian Diwaker Singh a decis să construiască un resort care să îi dea o nouă față deltei, regiune unde se adăpostesc peste 1.200 de specii de plante și de copaci, 100 de specii de pește, broaște țestoase, vulpi, vidre și porci mistreți, un habitat pentru aproximativ 300 de specii de păsări”, mai scrie jurnalista de la New York Times.

Aceasta povestește că a ajuns în Deltă în anul vara anului 2013. „Am ajuns în Deltă cu mașina. După ce am poposit în București, am luat un autobuz din stație. A fost un drum de 3-4 ore. Am trecut pe lângă lanuri întregi de floarea soarelui, kilometri întregi de livezi de mere, iar la marginea drumului erau improvizate mese de lemn pe care erau puse coșuri din lemn în care erau puși munți de struguri albi și negri. Câteodată am împărâit drumul cu căruțe trase de cai, care se scufundau sub o mulțime de pepeni verzi enormi sau de porumb. Din când în când a trebuit să facem și slalom printre gâște sau oi și ciobani, care traversau strada. Am văzut, de asemenea, fabrici abandonate ce erau cufundate în buruieni și locuințe sumbre la geamul cărora erau scoase la uscat rufele – toate fiind moștenirea regimului comunism”, mai scrie jurnalista de la New York Times.

În cele din urmă s-a cazat la resortul lui Diwaker Singh. Autoarea trece prin istoria României și prin istoria Deltei, povestește cum a devenit arie naturală protejată și prezintă diversitatea speciilor de păsări din zonă și a florei. Totuși, în ciuda frumuseților naturale, ea a observat că acest loc nu este pe cât de protejat ar trebui. Prin intermediul unui cuplu de francezi a contactat-o pe Iuliana Stănescu, un ghid local. Aceasta i-a explicat care sunt marile probleme în Delta Dunării și ce știrbește din farmecul regiunii.

„Autoritățile nu se asigură că legile sunt respectate pentru a întreține acest loc și nu implementează un program amplu de dezvoltare”, a povestit Stănescu. O lege este în curs de elaborare pentru o mai bună protejare a zonei, a faunei și florei, cu atenție mai mare asupra speciilor de pești. Actuala generație de români iubește natura și vrea s-o conserve. Cred că odată ce economia se va îmbunătăți, Delta va reveni la adevărata sa glorie. Diwaker Singh Zach a vorbit și cu Singh, acum mutat la Londra, lăsând în Deltă locul pe care l-a construit. „România este splendidă prin bogățiile pe care le are și care pot fi exploatate prin turism. Totuși, țara nu prea e în vederile operatorilor de turism din cauza lipsei de promovare adecvată, susținută și țintită pe anumite tipuri de public”, i-a răspuns acesta. Singh a mai afirmat că Delta Dunării își revine cu greu după planurile de exploatare derulate de Nicolae Ceaușescu.

După ce vorbește despre frumusețile naturale pe care le-a descoperit în Delta Dunării, aceasta se declarată îngrijorată de faptul că această zonă a țării noastre nu este atât de protejată pe cât ar trebui. „Am părăsit Delta uimită de peisajul său utopic, dar îngrijorată, în egală măsură, pentru frumusețea aceasta vulnerabilă”, scrie spre finalul reportajului său Elizabeth Zach, pentru „The New York Times”.